Chiar dacă este unul dintre cei mai contestați oameni din fotbal de către giuleșteni, Mihai Stoica este de partea unui jucător al Rapidului în problemele pe care acesta le are cu conducerea clubului.
Daniel Pancu, unul dintre cei mai buni jucători ai Rapidului în turul de campionat, a intrat în ultimele șase luni de contract și deocamdată nu i-a fost propusă prelungirea acestuia.
Mihai Stoica spune că oficialii giuleștenilor au greșit, deoarece în amicalele din Turcia atacantul a părut ieșit din formă.
„Un jucător precum Pancone, un fotbalist care a evoluat ca el, n-ar fi trebuit să intre în ultimele 6 luni. Giuleștenii au greșit pentru că acum atacantul pare ieșit din formă. Ca să joci bine, ai nevoie de liniște, iar Pancu n-a dat randament în Antalya. Nu contează vârsta, eu l-am prins la Vaslui, în cele două săptămâni cât am stat acolo. Era accidentat, dar lucra în sală și era mai transpirat decât ceilalți, care se antrenau cu Lopez Caro”, a spus Mihai Stoica la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER